Da, am facut parte din bloggerii care au ales sa-si inceapa dimineata de sambata in compania liberalilor si a congresului care, mai mult decat probabil, il va reconfirma pe Crin in functia de presedinte. Trebuie, pe aceasta cale, sa le adresez un multumesc frumos Dianei Tusa si Cristinei Pocora.
In alta ordine de idei, trebuie sa ii salut si pe colegii de blog (formula preluata de la Iliescu) Cristi, Oana, Ionut, Adi, Lars si, nu in ultimul rand, Bogdan. Bineinteles ca, spre iesire, am dat si peste acest Ion Cristoiu al blogosferei (invitat permanent la mai multe emisiuni, comitate si comitzii), onorabilul si stimabilul Chinezu 🙂
Notitele mele de la Congresul PNL le gasiti mai jos. Enjoy!
La inceput nu a fost cuvantul, la inceput a fost Radu Stroe (singur!) care, fara prea mult succes, ii invita pe delegati sa intre in sala. Bine, vorba lui Adi, cred ca era important si modul in care Stroe incerca sa isi cheme colegii (vicepresedinti sau simpli delegati): „rog colegii sa vina in sala, rog vicepresedintii sa vina in fata” (o limba de lemn…minunata, am cazut amandoi de acord).
Dupa o serie destul de indelungata de saruturi tandre, corleonice, toti vicepresedintii, “juniori” sau seniori ai partidului, si-au ocupat locul. La intonarea imnului, mi-a atras atentia stimabilul Relu Fenechiu care, cu o mana pe piept si cu spatele drept, fredona imnul de parca ar fi debutat, din nou vorba lui Adi, la nationala mare.
La partea discursurilor incurajatoare din zona societatii civile, speech-ul cel mai putin miscator i-a apartinut presedintelui Emil Constantinescu (poate si pentru ca a fost citit de un tert). Multimea a fost miscata cat de cat de speech-ul domnului Coraci, presedintele UGIR, care si-a declarat (in mod evident) sustinerea fata de politicile de dreapta, promovate de PNL. Cornea de la sindicatul educatiei a fost, insa, cel mai aplaudat, dovada ca si liberalilor le sunt simpatici liderii clasei muncitoare, iar daca un spot vorbea despre natura care intalneste orasul, discursul lui Cornea a fost o buna ocazie pentru ca dreapta sa aplaude reprezentantul stangii (ca pretentii, cel putin).
Un moment emotionant a fost cel in care presedintele Quintus a fost mandatat sa conduca lucrarile Congresului si, pentru ca varsta il apropia mai mult de Caragiale, seniorul liberal i-a invitat pe delegati sa aiba “putintica rabdare”. Dupa cateva balbe, inclusiv cea de a-l anunta pe fostul presedinte, C. P. Tariceanu, drept candidat pentru functia suprema in partid, Quintus s-a scuzat si a dat vina pe oboseala cauzata de o noapte furtunos de agitata. Pe langa toate acestea, nu am putut sa nu observ zambetul discret pe care conducatorul de Congres l-a avut in momentul in care, lecturand o scrisoare a afaceristului Catarama, retras din orice cursa, a anuntat absenta fizica de la Congres (“bravo, domnule Catarama!”). Per ansamblu, timpul si publicul si-au aratat rabdarea si simpatia fata de vechiul liberal.
Discursul, dar si motiunea lui Antonescu, se legitimeaza din istorie – deh, reminiscente ale fisei profesionale. Astfel, ca formulari care au ramas in mentalul colectiv, si care au fost readuse in atentia publicului de catre presedintele PNL reiau, pentru voi, urmatoarele: motiunea Antonescu se poate face doar prin noi insine; Romania post-comunista este o mare forma fara fond; guvernul Boc – nu este (si nu poate fi) legitimat de nicio ideologie, de nicio traditie istorica, asemanand PDL cu un bastard al parintelui FSN, ajuns ulterior la tron, in dauna fiului risipitor. La nivel discursiv, Antonescu a conturat inca o data principalul dusman al partidului – PDL – si a enuntat principiile si tacticile prin care acest dusman va trebui atacat de catre PNL.
Nimic nou sub soare, ceea ce ma face sa cred ca principala arma a lui Crin, speech-ul politic, incepe sa nu mai fie bazat pe o argumentatie proaspata. Plus ca nu stiu cine i-a recomandat sa lectureze cele 80 de pagini care vorbeau, puse laolalta, de acelasi lucru. Ma intreb, deci, ce va face, dar mai ales ce va zice, timp de doi ani de opozitie. Ar fi fost de un mai bun augur, cred eu, un discurs indreptat cu precadere spre problemele economice pe care le confrunta Romania, respectiv pe ineficienta din aceasta zona a PDL-ului (din acest punct de vedere, Tariceanu este, chiar si in acest moment, mult mai percutant si mai credibil).
In ceea ce-l priveste pe Ludovic Orban, totul este foarte simplu. Se inscrie in categoria dumelor de fotbal care suna cam asa: adversarul si-a dorit mai mult infrangerea.
Mai jos aveti si cateva poze de la fata locului:
Autor: Paul Aparaschivei
WeThinkFAR 